A fost semnat contractul pentru extinderea terminalului de plecări al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, cel mai mare aeroport regional din România și al doilea ca mărime din țară, după Otopeni.
Aproape 200 de turiști așteaptă pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj, de mai bine de cinci ore, să plece în Egipt, cu o cursă charter, dar nimeni nu știe nimic de avionul cu care trebuiau să zboare.
David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, a anunțat, la PROFIT NEWS TV, planurile de extindere ale aeroportului, pentru a putea găzdui 7 milioane de pasageri, cifră estimată a fi atinsă în 2035.
Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj a încheiat anul 2017 cu peste două milioane și jumătate de pasageri, ceea ce a însemnat o creștere cu 50% a față de anul anterior, a anunțat, luni, directorul David Ciceo.
Șase curse care trebuie operate, vineri, pe Aeroportul Sibiu către sau dinspre orașe din Germania ar putea fi afectate de greva de avertisment a controlorilor de trafic, deși oficialii aeroportului spun că la ultima grevă din cadrul ROMATSA traficul de la Sibiu nu a avut de suferit. În schimb, la Timișoara greva controlorilor de trafic aerian nu afectează zborurile pe Aeroportul Internațional ”Traian Vuia”, unde între orele 11.00 - 13.00 este programată o cursă Wizzair, însă s-a luat decizia ca aceasta să nu fie afectată. Nici pe Aeroportul Internațional Cluj orarul de zbor al aeronavelor nu este afectat de grevă.
Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, al doilea ca mărime din România, a inițiat o licitație de 30,5 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea proiectului tehnic și construirea platformei de staționare a aeronavelor și a suprafețelor de handling aferente, etapa I.
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație având ca obiect un posibil abuz de poziție dominantă săvârșit de către Regia Autonomă Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj.
Traficul pe aeroportul internațional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca a crescut în primul semestru din 2015 cu 30% față de perioada similară a anului trecut.